Troparul Sfântului Cuvios Lazăr din Muntele Galision, glasul al 8-lea:
Cu rugăciunile cele cu priveghere, întru curgerile lacrimilor stâlpul
ţi-ai udat şi cu suspinurile cele din adâncuri, spre însutite osteneli,
l-ai făcut roditor. Şi ai fost păstor, tuturor dând iertare, Cuvioase
Lazăr, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască
sufletele noastre.
Condacul Sfântului Cuvios Lazăr din Muntele Galision
Glasul 8
Apărătoare Doamnă...
Apărătoare Doamnă...
Cele mai presus de fire ale tale dureri, înţelepte şi nevoinţele înşişi
îngerii văzându-le s-au înspăimântat, prin care ai luat de la Dumnezeu
şi cunună. Ci, ca cel ce ai îndrăznire către Domnul, de toate
primejdiile izbăveşte-ne, ca să strigăm: bucură-te, Cuvioase Părinte
Lazăr, păstorul nostru.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Deschide-voi gura mea...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminătorule de Dumnezeu, luminate, cel cu chipul de lumină, Sfinte
Lazăr, alungă întunericul cugetului meu, luminându-l cu Razele
Dumnezeieştii Lumini, ca să laud isprăvile tale.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucind ca soarele, luminezi pe cei de sub soare, fiind locaş al
Luminii, Sfinte Lazăr, răsărind şi apunând. Şi făcându-te tu
Dumnezeiască lumină cu minunea naşterii tale şi a adormirii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dorind de viaţa cea veşnică şi mai bună, cu dreptate, nu ai băgat în
seamă viaţa cea trecătoare, depărtându-te de rudenia cea trupească şi
omorându-te împreună cu Hristos şi vieţuind dimpreună cu El.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Aflându-te curat Stăpâna cea Preacurată, Preacuvioase Lazăr, venind
către tine ca şi către o slugă mulţumitoare te-a mângâiat. Cu care
dimpreună îmblânzeşte nouă pe Iubitorul de oameni.
Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-te cu puterea Stăpânului, uneltirile vrăjmaşului cele
împotrivă le-ai arătat ca nişte săgetături de prunci, înţelepte, ale
cărui meşteşugiri întăreşte-ne şi pe noi să le biruim, cu rugăciunile
tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înger în trup te-ai arătat, slujind lui Dumnezeu, dimpreună cu îngerii,
fiind mai presus de greutatea trupului şi de fire, Sfinte Lazăr,
luminându-te Dumnezeieşte şi mărindu-te minunat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fii mie Mijlocitoare, Acoperământ şi Ocrotire, Născătoare de Dumnezeu,
îndreptându-mi cele ce sunt ale vieţii, pe vrăjmaşi oprindu-i şi cu
milostivirea mântuindu-mă şi cu Fiul tău împăcându-mă.
Irmosul:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi
Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i şi întru
Dumnezeiască slava ta, cununilor măririi învredniceşte-i.
Cântarea a 4-a. Irmos: Cel Ce şade în Slavă...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ai scăpat din robia care ţi se gătea ţie cu vicleşug şi Celui Ce te-a
scăpat l-ai slujit ca o slugă mulţumitoare, cu nevoinţă neîncetat,
izbăvindu-ţi sufletul din robia patimilor, Dumnezeiescule Lazăr.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Este aruncat în iad, lovindu-se de surpături pietroase, cel ce nu
asculta învăţăturile tale, Sfinte Lazăr. Şi pentru dulceaţă de miere,
culege amărăciune de moarte preaticăloasă, nevrednicul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Suitu-te-ai la vârful cel preaînalt al virtuţilor, apropiindu-te de
Dumnezeu în munte neumblat, părinte, ca Moise şi ca Ilie, a căror
mărire ai câştigat-o, ca unul ce ai râvnit viaţa acelora.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arată-te, Născătoare de Dum nezeu, izbăvind turma ta de toată asuprirea
şi de atacul cel cumplit al celor ce nu propovăduiesc adevărul şi fă să
biruiască moştenirea ta cea dreptcredincioasă.
Cântarea a 5-a. Irmos: Spăimântatu-s-au toate...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ce este mai rău l-ai supus la ce este mai bun, Sfinte Lazăr, cu
lucrările cele de fapte bune ajungând la culmea priveliştei. Drept
aceea, îndumnezeindu-te prin luare de parte, te-ai arătat însuţi făcând
minuni alese.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmând pe căile Botezătorului, ai locuit în pustiu neumblat,
cugetătorule de Dumnezeu şi iar te-ai arătat la ai tăi, părinte, ca
acela odinioară la Israel cel nemulţumitor, îndreptându-i spre pocăinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înţelepciunea lui Dumnezeu cea înfiinţată şi vie te-a întărit pe tine,
Părinte Lazăr, a fi casă cu şapte stâlpi, cu şapte suflări ale Duhului,
întru care s-a odihnit împreună cu Tatăl şi cu Duhul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind strâmtorat de asupriri şi cuprins de patimi, pe tine cea mai
Întinsă decât cerurile, te rog, Maică a Dumnezeului Celui Viu, dă-mi
lungime de viaţă paşnică şi înălţime de nepătimire, cu rugăciunile tale.
Cântarea a 6-a. Irmos: Cugetătorilor de Dumnezeu...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izbăvit-ai pe fecioară şi ai mântuit pe iubitorul curăţiei fără de
stricăciune ca şi nerobit. Pentru aceea izbăveşte-mă pe mine, care sunt
primejduit de robie silnică şi de necazuri.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe doi învăţători de cele sfinte i-ai mântuit de împresurările femeilor
celor neruşinate. Pe unul, părinte, cu strigarea ridicându-l de la
faptă şi pe celălalt cu socoteală adevărat înţeleaptă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel Ce a pus hotare apelor, Cel Ce a hrănit prin îngeri pe slugi, te-a
adăpat pe tine prin minune cu apă, prin înger hrănindu-te Elcu mărire
preamultă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cetele îngereşti te laudă pe tine şi te măresc adunările oamenilor,
Născătoare de Dumnezeu, ca pe Una ce ai stârpit pe demoni şi la toată
lumea ai dat mântuire.
Irmosul:
Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic Dumnezeiesc şi cu
totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind
pe Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa.
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...
Cele mai presus de fire ale tale dureri, înţelepte şi nevoinţele înşişi
îngerii văzându-le s-au înspăimântat, prin care ai luat de la Dumnezeu
şi cunună. Ci, ca cel ce ai îndrăznire către Domnul, de toate
primejdiile izbăveşte-ne, ca să strigăm: bucură-te, Cuvioase Părinte
Lazăr, păstorul nostru.
Cântarea a 7-a. Irmos: N-au slujit făpturii...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Veseleşte-te cerule împreună cu oamenii, să se bucure cu ei astăzi şi
Oştile îngerilor, că acum se prăznuieşte om ceresc, înger pământesc,
cugetătorul de Dumnezeu, Sfântul Lazăr, întru cinstea Dumnezeului
tuturor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
La înălţime ridicându-te prin virtuţi şi mai presus de cer,
Preaînţelepte Lazăre, cu vieţuirea ai fost cu cuget smerit mai mult
decât toţi. Pentru aceea şi Dumnezeu te-a înălţat mai mult decât pe
toţi, preaminunate.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
După ispita cea de faţă şi după biruinţa cea arătată cu isteţime, se
ispitea cu înşelăciune să te amăgească prin cele de-a dreapta
preavicleanul Satana, în chip de înger. Dar şi aşa ai ruşinat uneltirile
lui, Sfinte Lazăr.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pornirea morţii cea nesătulă ai oprit-o, Curată, cu naşterea ta. Iar pe
oameni i-ai înălţat, Fecioară, către Viaţă, cântând Ziditorului:
Preaînălţate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a. Irmos: Ascultă Pruncă, Fecioară...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Şarpele a izgonit odinioară pe începătorul neamului, pe Adam, din Eden,
cu înşelăciunea Evei. Iar de tine, înţelepte, lovindu-se cu viclenie
prin năvălirea luptei celei de ocară s-a ruşinat şi s-a biruit cu
împotrivirea ta cea tare. Pentru aceea acum bucurându-te, strigi:
Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Materia care pururea iubeşte a se porni în jos, ca fiind pământească,
trecând-o tu la ceruri ai înălţat-o dimpreună cu tine pe stâlp, ducând-o
pe sus, înţelepte şi mijlocind pentru lume cu căldură către Stăpânul
tău şi strigând împreună cu îngerii: Binecuvântaţi toate lucrurile
Domnului pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Pe părtinitorul întunericului l-ai surpat, părinte, cu lumina
Dumnezeieştilor porunci ale Stăpânului tău. Că tu, păzindu-le pe ele, cu
adevărat ai umblat pe calea cea strâmtă; cu bună cuviinţă luminându-te
cu Razele Duhului şi cântând totdeauna: Binecuvântaţi toate lucrurile
Domnului pe Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Primeşte, Fecioară, glasurile celor din legături, pentru că nu au
spurcat credinţa cea curată cu spurcăciunile ereticilor şi dă biruinţă
dreptcredincioşilor ce se roagă ţie împreună cu robul tău, Prietenul
lor, Lazăr, pentru noi cei ce cu bună credinţă strigăm: toate lucrurile
lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Ascultă Pruncă, Fecioară Curată, să zică Gavriil Sfatul Celui
Preaînalt, cel de demult adevărat, fii gata spre primirea lui Dumnezeu;
că prin tine Cel Necuprins cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi
bucurându-mă strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Ca de un Sicriu Însufleţit...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Binecuvântând aria, spicul cel neroditor îl face dătător de roadă.
Fiara care a îndrăznit a mânca asinul ucenicilor tăi ai omorât-o. Drept
aceea, mântuieşte-mă de nerodire, omorând cu rugăciunile tale fiarele
care se pornesc asupra mea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Lazăr, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Blânzi ca mieii se apropiau de tine şi leii şi urşii, Sfinte Lazăr,
temelia şi podoaba cuvioşilor. Pentru aceea ne rugăm ţie noi, fiii tăi,
înfrânează toată pornirea tuturor celor ce ne împresoară pe noi ca nişte
lei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Încredinţatu-ne-ai că nu ai murit, ci şi mort trăieşti în viaţa cea
ascunsă, încredinţându-ne nouă şi după sfârşit, poruncile cele însemnate
cu mâinile tale, Sfinte Lazăr, cel dintâi al părinţilor. Pentru aceea,
mântuieşte-ne şi pe noi, fiii tăi, de moarte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Stricatu-s-a de mulţi păstori via turmei tale, Preacurată Fecioară,
Ceea ce ai născut pe Păstorul Cel Bun; răpeşte-o pe ea din stricăciunea
lor, fiind tu, Preacurată, dimpreună cu Păstorul Lazăr, pentru dânsa
Rugătoare şi Apărătoare.
Irmosul:
Ca de un Sicriu Însufleţit al lui Dumnezeu, nicidecum să nu se atingă
mâna necredincioşilor, iar buzele credincioşilor, fără tăcere glasul
îngerului cântând, cu bucurie să strige Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi...
Pe luminătorul cel mare şi luminat, pe cel preablând şi milos, pe cel
ce şi-a biruit firea şi şi-a înfrânt toate mişcările trupului, pe
pururea Pomenitul Lazăr, care a slujit lui Hristos cu dragoste
nemărginită şi care s-a făcut moştenitor Împărăţiei Sale împreună cu El,
toţi credincioşii să-l lăudăm, că se roagă lui Hristos Dumnezeu, să
dăruiască iertare de greşeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă
pomenirea lui.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi...
Laudă de mulţumire după datorie aduc ţie, Stăpână, ca văduva aceea doi
bani, pentru toate harurile tale. Că tu te-ai arătat Acoperământ şi
Ajutor, scoţându-mă întotdeauna din încercări şi din necazuri. Pentru
aceea, ca din mijlocul cuptorului celui cu văpaie izbăvindu-mă de cei ce
mă necăjesc, strig către tine din inimă: Născătoare de Dumnezeu,
ajută-mi, rugându-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dea iertare de
greşeli, că pe tine te am Nădejde eu nevrednicul, robul tău.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi...
Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Răscumpărătorul, Mieluşeaua văzându-L pe
Cruce, a suspinat din inimă lăcrimând şi a zis: lumea se bucură primind
izbăvirea, iar cele dinăuntru ale mele se aprind văzând Răstignirea Ta,
pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Dumnezeule Preabunule, Cel Ce
eşti fără de păcat şi mie Preadorit, Doamne. Care voieşti ca un
Dumnezeu să mântuieşti făptura Ta din stricăciune; Slavă Îndelung
Răbdării Tale, Iubitorule de oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu